MINÚT, -Ă, minute, s. n., s. f. I. S. n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a șaizecea parte dintr-o oră și care cuprinde șaizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ◊ Loc. adj. și adv. La minut = (care se execută) pe loc, imediat. ◊ Loc. adv. Într-un minut = îndată, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc. la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de măsură pentru unghiuri și arcuri, egală cu a șaizecea parte dintr-un grad. II. S. f. 1. Original (în creion) al unei hărți, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmește harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluția dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri. [Pl. și: (I 2) minuturi] – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute. Vezi definitia »

ut (înv.) s. m., pl. ut Vezi definitia »

strănút (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella. Vezi definitia »

TAIM-ÁUT, taim-auturi, s. n. (Sport) Scurtă întrerupere a jocului (la baschet, volei etc.), acordată de arbitru, la cererea antrenorului sau a căpitanului de echipă. [Scris și: time-out] – Din engl. time-out. Vezi definitia »

subșternút, -ă, adj. (înv.) care este propus spre aprobare. Vezi definitia »