veácă (véci), s.f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s.f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s.f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polzporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s.f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »

la plesneală expr. la nimereală, din întâmplare. Vezi definitia »

BĂȘÍCĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strâng unele secreții ale organismului. Bășica fierii. ♦ Bășică (1) (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze care le ajută la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă. De vânt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflătură mică, plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă; balon. [Var.: (reg.) beșícă s. f.] – Lat. *bessica (= vessica). Vezi definitia »

CEVIÁNĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care unește un vârf al unui triunghi cu un punct al laturii opuse. [Pron. -vi-a-. / < fr. cévienne, cf. Ceva – matematician italian]. Vezi definitia »

PERICARDÍTĂ s. f. inflamație a pericardului. (< fr. péricardite) Vezi definitia »