áprig (áprigă), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat. Vezi definitia »

cîrlíg (cîrlíge), s. n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151). Vezi definitia »

iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge Vezi definitia »

JIG s. n. (Reg.) Arsuri în gât și în piept. – Comp. sb. žig. Vezi definitia »

postríg (-guri), s. n. – 1. Ceremonia călugăririi. – 2. Mănăstire. – 3. Rang. Sl. postrigŭ „foarfecă” (Tiktin). – Der. postrigaș, s. m. (călăgăr). Cuvinte înv. Vezi definitia »