AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scântei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – Din a³ + mânar[e] (< lat. manuale). Vezi definitia »

POSTVELÁR, -Ă adj., s. f. (fonem) care are punctul de articulație în partea posterioară a palatului moale. (< fr. postvélaire) Vezi definitia »

COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. Vezi definitia »

alvițar, alvițari s. m. profitor Vezi definitia »

mihmandár, mihmandári, s.m. (înv.) 1. ofițer turcesc. 2. boier însoțitor al domnului; comisar oficial; conducător. Vezi definitia »