dobitóc (dobitoáce), s. n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza). Vezi definitia »

năpârstoc, năpârstoci s. m. 1. copil mic. 2. (peior.) bărbat mic de statură. Vezi definitia »

SOLILÓC s. n. 1. convorbire cu sine însuși; monolog. 2. scriere cu caracter de monolog. (< fr. soliloque) Vezi definitia »

MLOC s. n. (Arg.) Malahie, masturbare, onanie. (din malahie, rus. moloki) Vezi definitia »

STREPTOCÓC s.m. Bacterie din grupa cocilor, ai cărei indivizi sunt grupați în lanțuri. [< fr. streptocoque, cf. gr. streptos – răsucit, kokkos – grăunte]. Vezi definitia »