leácă s. f. – Pic, cîtime mică, fărîmă, pișcătură, fir, bob, strop. (Se folosește numai cu art. indef. oleacă „puțin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunță și ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns să se confunde cu leac „remediu”, prin obișnuința de a administra medicamentele în cantități foarte mici; din această confuzie rezultă leac, s. n. (pic), de leac (încrucișat cu de loc) „complet, total, fără limite”. Pentru separarea lui o, considerat greșit ca art., cf. strachină și, în sens contrar, omidă. Vezi definitia »

BÉNĂ, bene, s. f. 1. Partea autocamionului în care se încarcă materiale. Autocamion cu benă basculantă. 2. Cupă metalică (la macarale, elevatoare etc.) care transportă minereuri, cereale, pământ etc. – Fr. benne. Vezi definitia »

AFTOÁSĂ, aftoase, adj. f. (În expr.) Febră aftoasă = boală contagioasă specifică vitelor cornute, care se manifestă printr-o erupție la gură și la picioare și e transmisibilă și omului. – După fr. aphteuse. Vezi definitia »

CHÉLNĂ s. f. v. chilnă. Vezi definitia »

ciobácă (-ắci), s. f. – Luntre scobită dintr-un trunchi de copac. Mag. csobák, rut. čobak „vas de lemn” (DAR). Din aceeași rădăcină (sl. čbanĭ) mag. csobány, de unde rom. cioban, s. n. „vas de lemn”, și sb. čobanija, de unde rom. ciobănie, s. f. (Trans., vas de lemn), pronunțat ciobăñe. Cf. ciovei. Vezi definitia »