stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

pelț, pélțuri, s.n. (reg.) 1. glastră. 2. mușcată. Vezi definitia »

SLĂBÚȚ, -Ă, slăbuți, -e, adj. Diminutiv al lui slab. – Slab + suf. -uț. Vezi definitia »

FÓRZAȚ s. f. filă liberă, albă sau colorată, între scoarța cărților legate și prima filă. (< germ. Vorsatz) Vezi definitia »

preț (préțuri), s. n. – 1. Sumă de bani dată pentru un bun. – 2. Valoare. – 3. Echivalent. Lat. prĕtium (Pușcariu 1377; Candrea-Dens., 1442; REW 6746), cf. it. prezzo, prov. pretz, cat. preu, sp. prez. – Der. prețui, vb. (a valora, a aprecia; a costa); prețuitor, adj. (apreciator, amator de lupte cu tauri); prețuială, s. f. (valoare, estimare); prețălui (var. prețelui), vb. (Mold., a valora, a estima); prețăluitor, s. m. (evaluator, estimator); prețios, adj., din fr. précieux; prețiozitate, s. f. (caracter al prețioaselor din sec. XVII), din fr. préciosité. Miklosich, Slaw. Elem., 41, îl lega pe a prețălui cu sl. prĕcĕniti. Vezi definitia »