CIURUITÓR², -OÁRE, ciuruitori, -oare, adj. Care ciuruie², care curge șiroind, făcând un zgomot caracteristic. – Din ciurui² + suf. -(i)tor. Vezi definitia »

ORATÓR s.m. Cel care ține un discurs; vorbitor (la o conferință etc.); om care are darul vorbirii, care vorbește frumos. [Cf. lat. orator, fr. orateur]. Vezi definitia »

mohór (mohóri), s. m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar (Cihac, II, 516; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. muhar, bg. mohor (Conev 46). – Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea spicului; mohorî, vb. (a întrista a întuneca); mohorală (var. mohoreală), s. f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie); mohorîu, adj. (înv., roșu-închis); mohorîți, vb. (înv., a vopsi în roșu); muhurel, adj. (cu pielea brună). Vezi definitia »

STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător. Vezi definitia »

AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva. 2. Persoană care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a avea o pregătire profesională și fără a o exercita ca profesionist. – Fr. amateur (lat. lit. amator). Vezi definitia »