Definita cuvantului elvețian
ELVEȚIÁN, -Ă, elvețieni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Elveției sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Elveției sau populației ei, privitor la Elveția sau la populația ei; elvetic. [Pr.: -ți-an] – Elveția (n. pr.) + suf. -ean.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu elvețian
VĂDÁN, -Ă, vădani, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) Văduv (1). – Văduv (înv. „văduv” < lat.) + suf. -an. Vezi definitia »
nauruán (referitor la Nauru) (na-u-ru-an) adj. m., s. m., pl. nauruáni; adj. f., s. f. nauruánă, pl. nauruáne Vezi definitia »
cârlán (cârláni), s. m.1. Mînz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscută. Ar putea fi dim. călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abundă ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, însă der. este dificilă; din sl. *krdlanŭ, de la krŭdocîrd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cîrlănar, s. m. (păstor, cioban). Din rom. este mag. kirlán, kerlany (Edelspacher 16). Vezi definitia »
PARCÁN, parcane, s. n. 1. Îngrăditură de lemn făcută pentru zăgăzuirea apelor. ♦ Bârnă întrebuințată la construirea unui dig, a unui pod etc. 2. Fortificație făcută în trecut din bârne, scânduri etc.; zid de apărare, parapet. [Var.: (reg.) părcán s. n.] – Din pol., ucr. parkan, magh. párkány. Vezi definitia »
ciocîrlán (ciocârláni), s. m.1. Bărbătușul ciocîrliei (Alauda cristata). – 2. Plantă (Coronilla varia). – 3. Dans tipic. Probabil de la *ciocîrlă „obiect cu forma curbată sau în spirală”, der. de la cioacă, și astăzi cunoscut numai cu forma cocîrlă, v. cuvîntul. Se explică prin imaginea zborului caracteristic al acestei păsări cînd se lasă jos din înalt, și de asemenea prin analogia primei părți a cuvîntului cu cioc „moț, smoc de pene”, cu totul caracteristic păsării respective. Suf. este cu siguranță expresiv, cf. cocîrlă, codîrlă, modîrlan, șopîrlă, țopîrlan. Prezența imaginii spiralei la acest nume a fost semnalată, cf. Spitzer, Arch. Rom., XII, 160; Pușcariu, Dacor., VI, 306-9; DAR; s-a încercat însă să se explice prin surse onomatopeice, ca în bg. čevruliga „ciocîrlie”, sb. čevrljuga „ciocîrlie”, cf. sb. čokrlije „cîrcel de viță”. Înainte Candrea, Elemente, 405, plecase de la cioc, pe care îl considera compus cu un element expresiv -îrlă. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110, este cuvînt dac; după Philippide, II, 706, trebuie pus în legătură cu alb. zok „pasăre”. Lahovary 322 crede că este cuvînt anterior indoeurop. Der. ciocîrlie, s. f. (pasăre cîntătoare mică, ce zboară vertical la mari înălțimi); ciocîrleț, s. m. (pasăre, Sitta europaea), al cărui nume se poate compara cu ciocănitoare. Existența lui *ciocîrlă reiese și din prezența lui ciocîrlie, s. f. (vargă, nuielușă; la plug, plaz, talpă), al cărui prim sens este identic cu cel de cioancă; ciocîrlău, s. m. (Munt., colină, deal). Ciocîrlie, s. f. (cîrcel de viță) provine fără îndoială din sb.; în schimb din rom. provine sb. čokrljan (Candrea, Elemente, 405). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z