TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță. Vezi definitia »

BREVILOCVÉNȚĂ s.f. Vorbire scurtă; brahilogie. [< germ. Breviloquenz, cf. lat. brevus – scurt, eloquentia – elocvență]. Vezi definitia »

SELENIÚRĂ s.f. Combinație a seleniului cu un metal. [Pron. -niu. / < fr. séléniure]. Vezi definitia »

NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviință. Vezi definitia »

ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină. Vezi definitia »