SCĂLÂMBĂIETÚRĂ, scălâmbăietúri, s. f. Grimasă, scălâmbăială. (scălâmbăia + suf. -ătură) Vezi definitia »

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă. Vezi definitia »

tárniță (-țe), s. f. – 1. Șa de călărie. – 2. Depresiune într-o înălțime. Sb., cr. tarnice, rut. tarnica „care de poveri” (Tiktin; Candrea), în loc de *tovarnica ‹ tovarŭ „povară”, cf. mag. tárnok „șa”. – Der. întărnița, vb. (a înșeua). Tarliță, vb. (Banat, targă) pare a rezulta dintr-o contaminare a lui țarniță cu mag. taraglya „targă”. Vezi definitia »

NERVÚRĂ, nervuri, s. f. 1. Fiecare dintre fasciculele conducătoare liberiene lemnoase care străbat limbul frunzelor și prin care circulă sevă. P. anal. (Rar) Fiecare dintre ramificațiile cele mai subțiri ale rădăcinii unui copac. 2. Fiecare dintre fibrele cornoase, ramificate în formă de rețea, care străbat membrana aripii unor insecte. 3. (La pl.) Rețea de dungi de altă culoare decât fondul, care dau un aspect marmorat unei suprafețe; (și la sg.) fiecare dintre dungile care formează această rețea. 4. Proeminență pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unui organ de mașină etc., care servește la mărirea rezistenței sau a rigidității piesei, la mărirea suprafeței de schimb de căldură etc. 5. (Arhit.) Fiecare dintre mulurile care formează osatura unei bolți (gotice sau romanice); mulură care conturează și decorează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc. 6. Grindă de beton armat turnată o dată cu planșeul și servind la întărirea acestuia. 7. Fiecare dintre piesele așezate pe axa unei aripi de avion pentru a asigura profilul aripii, a împiedica deformarea ei și a mări rezistență scheletului acesteia. 8. (De obicei la pl.) Cută foarte îngustă, cusută ca garnitură pe un obiect de îmbrăcăminte; cerculeț. – Din fr. nervure. Vezi definitia »

cotrúță (cotrúțe), s. f. – 1. Vatră, partea din față a cuptorului sau a sobei. – 2. Apărătoare la horn. – 3. Lanț pentru ceaun. – 4. Coteț pentru pisică, pentru cîini sau găini. – Var. cotreț, cătreț. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrč „colibă”; mag. katroc, katrócz, kötröc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR consideră că sensul 4 reprezintă un cuvînt diferit, și îl derivă pe cel anterior din bg. kótor „groapă”, fiind însă puțin probabil să fie așa. Pentru a explica semantismul, trebuie să avem în vedere vechiul obicei popular de a face o nișă sub vatră pentru animalele mici, cum sînt pisicile, cățeii, puii, pentru a folosi astfel căldura sobei. Cf. coteț, ca și legătura semantică a lui cotar, cu cotîrlău. Vezi definitia »