OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî vb. IV.] – Din bg. ocerea. Vezi definitia »

A OMORÎ a aboli, a achita, a atinge la abataj, a beli, a-i cânta (cuiva) prohodul, a curăța, a da gata, a dizolva, a face (cuiva) formele, a-i face cuiva felul / mucenicii / palanca / seama, a face cuiva mațele coadă de zmeu, a face cuiva pardesiu de scânduri, a face (pe cineva) harachiri, a face pe cineva fluturaș / îngeraș, a îmbălsăma, a împăia, a lăsa orfan (pe cineva), a lichida, a lua cuiva maul / oful / piuitul, a lua jugulara, a mătrăși, a-i mânca (cuiva) coliva, a mierli, a muta, a potcovi, a pune la pastramă, a rade, a răci, a răzui, a șterge de pe fața pământului, a termina, a trimite pe cineva pe lumea cealaltă, a veni de hac (cuiva). Vezi definitia »

tihorî vb. IV (reg.) a îngriji pe cineva. Vezi definitia »

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori. Vezi definitia »

omorî (omór, -ít), vb. – A ucide. – Var. (înv.) umori. Mr. mor(omurescu), (o)murire. Sl. umoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227), cf. bg. omorjavam. Cuvînt de uz general (ALR, I, 289-90). – Der. omor, s. n. (moarte, omucidere, asasinat); omorîtor, adj. (ucigaș, asasin); omorîciune, s. f. (înv., moarte). Vezi definitia »