DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊ Propoziție disjunctivă (și s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție desjunctivă. ♦ (Log.; despre judecăți) In care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif]. Vezi definitia »

LAUDATÍV, -Ă, laudativi, -e, adj. Care laudă; favorabil, elogios. [Pr.: la-u-] – Din fr. laudatif. Vezi definitia »

ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. (Bot.) Care apare sau crește în alt loc decât cel normal. Rădăcini adventive. – Fr. adventif. Vezi definitia »

EVENTÍV adj. verb reflexiv ~ (și s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. (< fr. éventif) Vezi definitia »

DEPLETÍV, -Ă adj. (Med.) Care produce deplețiune. [< fr. déplétif]. Vezi definitia »