fíe (-íi), s. f. – Fiică, fată. – Var. fiie, fiiă, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt înv. (cf. ALR 193), supraviețuiește curent în expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. și fă. – Der. fiică (var. fică), s. f., formație dim. cu suf. -ică, ca în fetică, mătușică (analogia cu maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fă. Vezi definitia »

nămáie (-ắi), s. f. – (Banat) Oaie. – Mr. nămal’u, numal’u, megl. nămal’u. Lat. ănῑmālia (Pușcariu 1151; Candrea-Dens., 1200; REW 476), cf. parm. nimal, friul. nemal „bou”, v. fr. aumaille, sp. alimaña, port. alimanha, almanho „taur tînăr”. Pentru păstrarea cuvîntului în toponimie, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324. E dubletul lui animal, s. n., din fr. animal. Vezi definitia »

ETOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor (hrănire, reproducere etc.). [Gen. -iei. / < fr. éthologie, cf. gr. ethos – morav, logos – studiu]. Vezi definitia »

ONDULÁȚIE s. f. 1. mișcare lentă, asemănătoare cu aceea a valurilor. ◊ (geol.) deformare a unor straturi sedimentare, cu o rază mare de curbură. 2. buclă, cută. ◊ totalitatea undelor și a cutelor rezultate în urma ondulării părului. (< fr. ondulation, it. ondulazione) Vezi definitia »

CONCATENÁȚIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio) Vezi definitia »