NEGHÍNĂ, neghine, s. f. Plantă erbacee cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago); p. restr. sămânța acestei plante care, măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut și toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău. A semăna neghină = a produce discordie, ceartă. ♦ Fig. Ceea ce este rău, vătămător, primejdios; ceea ce trebuie înlăturat. [Pl. și: neghíni] – Et. nec. Vezi definitia »

VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. Vezi definitia »

INTERDEPENDÉNȚĂ s. f. legătură și condiționare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiționare. (< fr. interdépendance) Vezi definitia »

FILONECRÓZĂ s. f. proces de mortificare a frunzelor. (< fr. phyllonécrose) Vezi definitia »

méliță (mélițe), s. f. – 1. Unealtă de melițat. – 2. Flecar, palavragiu. – Megl. mel’iță. Bg. melica, sb. maljica, din sl. mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a măcina” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der. melița, vb. (a mărunți cu melița; a trăncăni); melițător, s. m. (cel care meliță); melițat, s. n. (melițare); melițoi, s. n. (meliță mare); melițuică, s. f. (meliță mică). Vezi definitia »