Definita cuvantului surd
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu surd
bord (bórduri), s. n. – Margine din stânga sau din dreapta a unei ambarcațiuni (mari). – Var. bor, s. n. (margine răsfrântă a calotei pălăriei). Fr. bord. – Der. bordură, s. f., din fr. bordure; deborda, vb., din fr. déborder. Vezi definitia »
a da ca Ieremia cu oiștea-n gard expr. (pop.) a face / a spune ceva nepotrivit; a face o prostie. Vezi definitia »
CORD1 s.n. Inimă. [< lat. cor]. Vezi definitia »
BEGÁRD s. m. membru al societăților mistice care se formau în sec. XIII în scopul atingerii perfecțiunii evanghelice. (< fr. bégard) Vezi definitia »
GALIÁRD s. n. (Mar.) Fiecare dintre extremitățile punții superioare ale unei nave. [Pr.: -li-ard] – Din fr. gaillard. Vezi definitia »