DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui. Vezi definitia »

șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol. Vezi definitia »

PROBĂLUÍ, probăluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. A încerca, a căuta să facă, să realizeze ceva; a face tentative. 2. A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare pentru a vedea dacă este corespunzător anumitor cerințe, unui anumit scop etc.; a încerca, a verifica, a experimenta, a proba (1). 3. A dovedi, a adeveri, a confirma, a proba (2). 4. A chibzui, a socoti; a presupune. [Var.: prubuluí vb. IV] – Din magh. próbálni. Vezi definitia »

BURFUÍ, burfuiesc, vb. IV Tranz. (Reg.) A prăși porumbul pentru prima oară. Vezi definitia »

UJUÍ, pers. 3 ujuiește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre ape, vânt) A face un zgomot ușor, caracteristic; a susura, a murmura. – Onomatopee. Vezi definitia »