PROBATÓRIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire) Vezi definitia »

léciu s. m. – (Sens adverbial) Șiroind, ud leoarcă. Mag. locs „mlaștină” (Cihac, II, 511); după Drăganu, Dacor., IV, 1553 și DAR, din mag. lecs „zeamă lungă”. – Der. leciui (var. leciuri, liciuri), vb. (a plescăi; a sorbi zgomotos). Vezi definitia »

DILATÓRIU, -IE, dilatorii, adj. (Franțuzism) Care provoacă sau tinde să provoace o întârziere, o amânare, o tărăgănare (a unei acțiuni, a unui proces etc.). – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius. Vezi definitia »

sulgíu (-uri), s. n. – Dare percepută pentru tăierea vitelor mari. Origine necunoscută. Legătura cu tc. sütcü „lăptar” (Scriban) este improbabilă. În general glosează ca „impozit pe lapte”, definiție ce este inexactă. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

ACÁȚIU s. m. v. acaț. Vezi definitia »