SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar. Vezi definitia »

LAMINÁR, -Ă adj. alcătuit din lamele sau straturi paralele. ♦ curgere ~ă = curgere a unui fluid în fire paralele cu direcția mișcării lui. (< fr. laminaire) Vezi definitia »

puicár, puicári, s.m. (înv.) vânzător ambulant de pui. Vezi definitia »

MICROMOLECULÁR, -Ă adj. (despre substanțe) alcătuit din micromolecule. (< fr. micromoléculaire) Vezi definitia »

LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264). Vezi definitia »