VEZÍCĂ s. f. 1. (anat.) organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau secreție; bășică. ♦ ~ biliară = rezervor temporar al bilei în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist; ~ ombilicală = sac vitelin. 2. (biol.) ~ înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă. (< lat. vesica) Vezi definitia »

IÚRTĂ s.f. Colibă din pâslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta]. Vezi definitia »

DOLOMÍTĂ s. f. 1. Mineral format din carbonat de calciu și carbonat de magneziu, cristalizat în sistemul romboedric. 2. Rocă cu aspect grăunțos formată din dolomită (1). [Var.: dolomít s. n.] – Din fr. dolomite. Vezi definitia »

CAZEÍNĂ s.f. Substanță albuminoidă care se extrage din lapte și formează partea componentă esențială a brânzeturilor; cazeinogen. [Pron. -ze-i-. / < fr. caséine, cf. lat. caseus – brânză]. Vezi definitia »

nátră (nátre), s. f. – Urzeală. Sb., cr. natra (Cihac, II, 213; Tiktin; Conev 61). După ipoteza mai puțin sigură a lui Diculescu, Elementele, 421, din doricul νᾶτρον, în loc de νῆτρον „fus”. Vezi definitia »