MAGNETÍSM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnétisme, germ. Magnetismus]. Vezi definitia »

ISTORÍSM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus]. Vezi definitia »

BONJURÍSM s. n. Ansamblul concepțiilor și manifestărilor caracteristice bonjuriștilor. – Bonjur + suf. -ism. Vezi definitia »

FARINGÍSM s. n. contracție spasmodică a mușchilor faringelui. (< fr. pharyngisme) Vezi definitia »

NEPTUNÍSM s. n. Concepție în geologie care susține că toate rocile s-ar fi format pe cale sedimentară. – Din fr. neptunisme. Vezi definitia »