clévetă (clévete), s. f. – Clevetire, calomnie. Sl. kleveta (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg. kleveta. – Der. cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care poate să fie și reprezentant al sl. klevetati, bg. klevetjă; clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator); cleveteală, s. f. (clevetire); clevetnic, adj. (calomniator), din sl. klevetĭnikŭ, înv. Vezi definitia »

soloáncă¹, solónci, s.f. (reg.) 1. sitar. 2. pasăre ce trăiește în jurul apelor; țigănuș. Vezi definitia »

RÁNDĂ s. f. velă aurică arborată la catargul de la pupă. (< it. randa) Vezi definitia »

MANȘÉTĂ s.f. 1. Capătul de jos (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești sau al pantalonilor. 2. Garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, confecționată din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.). ♦ Indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; (p. ext.) spațiu rezervat acestor texte. 5. (La scrimă) Lovitură dată cu antebrațul. [< fr. manchette, germ. Manschette]. Vezi definitia »

păvúță, păvúțe, s.f. (reg.) petecel, clinișor, păviță (așezat la subsoara cămășii). Vezi definitia »