bárjă s. f., art. bárja, g.-d. art. bárjei; pl. bárje Vezi definitia »

buruiánă (-iéne), s. f. – Bălărie, în general, plantă erbacee care crește spontan. – Var. bur(ă)iană, bur(u)ian, bur(u)(i)eniță, bur(u)(i)enuță. Sl. burjanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burján. Trebuie semnalat că Berneker consideră cuvîntul „de origine obscură” în cadrul limbii sb. – Der. buruieniște, s. f. (hățiș); buruienos, adj. (năpădit de buruieni); îmburuiena, vb. (a năpădi buruienile un teren). Vezi definitia »

tarabúnă, tarabúne, s.f. (reg.) placă de metal care astupă gura cuptorului. Vezi definitia »

turúgă, turúgi, s.f. (reg.) 1. buturugă. 2. ciot, buștean. 3. copac bătrân. 4. pârghie. 5. (la pl.) coceni. Vezi definitia »

LĂMÂÍȚĂ, lămâițe, s. f. 1. Arbust ornamental cu flori mici de culoare albă, ale cărui frunze, frecate în mână, răspândesc un miros de lămâie (Philadelphus coronarius). 2. Floare artificială de ceară albă, din care se fac coronițe și buchețele pentru mirese și cocarde pentru cei care participă la nuntă. – Lămâie + suf. -iță. Vezi definitia »