UNISÓN s.n. Efect obținut prin producerea simultană a unui sunet de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci sau mai multe voci și instrumente. ♦ A cânta la unison = a executa simultan aceeași melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) în deplină concordanță cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet]. Vezi definitia »

pacfón s. n. – Aliaj de cupru, zinc și nichel. Germ. Packfong. Vezi definitia »

TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

MICROFÓN s.n. Aparat care transformă vibrațiile sonore în oscilații electrice, folosit în telefonie, în radiofonie etc. [< fr. microphone, germ. Mikrophon, cf. gr. mikros – mic, phone – voce]. Vezi definitia »

HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon) Vezi definitia »