VOCÁȚIE s. f. 1. aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (jur.) ~ succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. (< fr. vocation, lat. vocatio) Vezi definitia »

DISTAZÍE s.f. (Med.) Dificultate în menținerea poziției ortostatice. [< fr. dystasie]. Vezi definitia »

CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie. Vezi definitia »

SONOMETRÍE s. f. (Fon.) Tehnică de măsurare a sunetelor cu ajutorul sonometrului. – Din fr. sonométrie. Vezi definitia »

oráție (-íi), s. f. – 1. Discurs, cuvîntare. – 2. Epitalam, poezie populară care se rotește la nunțile tradiționale. – Mr. urăciune. Lat. oratio (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. oracja; mr. reprezintă direct cuvîntul lat. Este dubletul lui orațiune, s. f. (discurs). – Der. orator, s. m., din fr. orateur; oratoriu, s. n., din lat. oratorium, it. oratorio; oratoric, adj. (retoric); oratorie, s. f. (elocvecță). Vezi definitia »