huțănésc, huțăneáscă, huțănéști, adj. și s.f. art. (reg.) 1. (adj.) care se referă la huțani (huțuli), al huțanului (huțulului), de huțan (huțul). 2. (s.f. art.) horă specifică huțanilor (huțulilor). Vezi definitia »

ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Ca n. pr.) Țara Românească = numele oficial al Munteniei (și Olteniei) până la unirea principatelor. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc. Vezi definitia »

MORÉSC, -Ă adj. Propriu maurilor; maur, arab. [< fr. moresque]. Vezi definitia »

BRÎNCOVENÉSC, -EÁSCĂ (‹ Brîncoveanu) adj. Care aparține epocii lui Brîncoveanu. ♦ Artă b. = denumire dată creației artistice din Țara Românească, de la sfîrșitul sec. 17 și din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltată cu precădere în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu, se caractecterizează în arhitectură prin folosirea foișoarelor și a logiilor, printr-o bogată decorație sculptată și pictată. Repertoriul ornamental este variat, realizînd o originală sinteză între elementele de inspirație orientală și occidentală, integrate viziunii autohtone (mănăstirea Hurezi, palatele de la Mogoșoaia, Potlogi). Ansamblurile de frescă prezintă tendințe realiste în tratarea portretelor (Pîrvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare înflorire, caracterizîndu-se prin bogăția ornamentației, care folosește mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) și zoomorfe. Vezi definitia »

OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. Vezi definitia »