SUMATÍV, -Ă adj. 1. referitor la sumație. 2. cumulativ. (< germ. summativ) Vezi definitia »

ÍPSATIV, ipsative, adj. 1. De sine (> lat. ipse) 2. (concept psihologic) Măsură ipsativă = indică un tip specific de măsurare în care respondenții, compară cele mai potrivite opțiuni, din care aleg una singură, respectiv pe cea cu care se identifică situațional )se mai numește și scala cu opțiuni forțate, închise 3. Comparație ipsativă = folosită de asemenea în testarea standardizată, pentru compararea diferențelor semnificative din scorurile subtestelor. (sursa:www.wikipedia.org) Vezi definitia »

CARITATÍV, -Ă adj. caritabil. (< fr. caritatif, lat. caritativus) Vezi definitia »

CVIETÍV s.n. v. chietiv. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. Vezi definitia »