Definita cuvantului obiect
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu obiect
SUBPREFÉCT, subprefecți, s. m. Funcționar în vechea organizare administrativă însărcinat cu administrarea unei plăși sau a unui județ, ca ajutor al prefectului. – Sub1- + prefect (după fr. sous-préfect). Vezi definitia »
CONTRÁCT s.n. 1. Convenție (scrisă) prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ◊ Contract de muncă = înțelegere potrivit căreia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă încheiată de o instituție sau de o întreprindere cu muncitorii și funcționarii repectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor „naturale” în folosul unui organ suprem, care se obliga să le apere viața, securitatea și proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat]. Vezi definitia »
obiéct (obiécte), s. n. – Lucru. Lat. obiectum (sec. XIX). – Der. (din fr.) obiecta, vb.; obiectiv, s. n.; obiectiva, vb.; obiectivitate, s. f.; obiecți(un)e, s. f. Vezi definitia »
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nici o rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. Vezi definitia »
FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvoltă după fecundația unei flori și care conțin semințele plantei respective; poamă, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrană; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei acțiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Operă, rezultat al unor străduințe, al muncii etc. 4. (Constr.) Înclinare a zidului exterior, datorită diferenței de grosime dintre partea inferioară și cea superioară a acestuia. [< lat. fructus]. Vezi definitia »