BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis. Vezi definitia »

SUSTENABILITÁTE s.f. Susținere [gresit – CM] Vezi definitia »

VÂSCOZITÁTE s.f. v. viscozitate. Vezi definitia »

númete adv. (reg.) cum s-ar zice, așa ca și cum; chipurile. Vezi definitia »

NEECHITÁTE, neechități, s. f. Nedreptate, injustețe, inechitate. – Ne- + echitate. Vezi definitia »