OCLUZIÚNE s.f. 1. (Rar) Închidere; faptul de a închide. ♦ (Med.) Astupare, închidere a unui orificiu sau a unui canal; obstrucție (1). 2. Închidere a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție. 4. Bulă de gaz rămasă într-o piesă de metal după turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a închide]. Vezi definitia »

APELAȚIÚNE s. f. 1. denumire, calificare, nume. 2. (jur.) apel. ◊ adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte). (< fr. appellation, lat. appellatio) Vezi definitia »

SPOLIAȚIÚNE s.f. v. spoliație. Vezi definitia »

CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. Vezi definitia »

DECONEXIÚNE s. f. desfacere a unei conexiuni; deconectare (I). (< fr. déconnexion) Vezi definitia »