DISOREXÍE s.f. (Med.) Perturbare a poftei de mâncare. [Gen. -iei. / < fr. dysorexie, cf. gr. dys – dificil, orexis – poftă]. Vezi definitia »

OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstruction, lat. obstructio. Vezi definitia »

SCÓTIE s.f. (Arhit.) Mulură concavă situată între două toruri sau între două muluri proeminente. [< fr. scotie, cf. lat. scotia]. Vezi definitia »

gingíe (gingíi), s. f. – Țesut care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se folosește var. gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr.τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăți). Vezi definitia »

ANALEPSÍE s. f. Revenire a forțelor după o boală; înzdrăvenire, împuternicire. – Din fr. analepsie. Vezi definitia »