PLAC s. n. (Azi mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv). Vezi definitia »

CARNAC, localit. în E Franței (Bretagne), pe coasta Oc. Atlantic (g. Quiberon); 4 mii loc. (1982). Stațiune balneoclimaterică. În apropierea sa, celebre ansambluri de monumente megalitice (dolmene, tumuli și menhire) datînd din epoca bronzului (c. 2.000-1.400 î. Hr.). Vezi definitia »

TERIÁC s.n. 1. (Ant.) Compoziție medicamentoasă folosită ca remediu contra mușcăturilor de șarpe și în multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. thériaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, sălbatice]. Vezi definitia »

cioplác, cioplácuri, s.n. (reg.) cale, cărare, drum. Vezi definitia »

UBÁC s. n. versant al unui munte expus spre umbră. (< fr. ubac) Vezi definitia »