HOLÍSM s.n. Concepție metafizică idealistă de la începutul sec. XX, care interpretează mistic teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. [< fr. holisme, cf. gr. holos – întreg]. Vezi definitia »

OSTRACÍSM s. n. 1. (în Grecia antică) îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr. ostracisme) Vezi definitia »

NEOUMANÍSM s. n. noua înflorire a umanismului la sfârșitul sec. XIX. (< germ. Neohumanismus) Vezi definitia »

TOPOTROPÍSM s. n. topotaxie. (< fr. topotropisme) Vezi definitia »

FEROMAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate a unor metale de a fi atrase puternic de câmpul magnetic și de a căpăta astfel o magnetizare permanentă, intensă și de același sens cu câmpul magnetic. 2. Ansamblul fenomenelor feromagnetice. – Din fr. ferromagnétisme. Vezi definitia »