ESENȚIALÍSM s. n. 1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului. 2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității. 3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele. (< fr. essentialisme) Vezi definitia »

MENTÍSM s. n. tulburare a memoriei caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă și anxiogenă a ideilor și amintirilor. (< fr. mentisme) Vezi definitia »

ATOMÍSM (‹ fr. {i}) s. n. Concepție formulată încă în antichitate de către gînditori materialiști (Leucip, Democrit, Epicur) și de către adepții școlii vaișeșika, după care materia este formată din atomi, concepuți inițial ca particule indivizibile și indestructibile, aflate în veșnică mișcare. Din sec. 19, suferind transformări radicale, a devenit o teorie științifică, fundată experimental. Termenul este atribuit și unor orientări în domeniul științelor, care tind să reducă ansamblurile mai complexe la elementele lor simple (de ex. a. sociologic, a. politologic, a. logic ș.a.). Vezi definitia »

ECUMENÍSM s. n. mișcare ecumenică. (< fr. oecuménisme) Vezi definitia »

ROMANTÍSM s.n. 1. Mișcare literară și artistică, apărută în Europa la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX ca o reacție împotriva clasicismului, caracterizată prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate și de imaginație și prin zugrăvirea figurilor excepționale. ♦ Ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; înclinare spre visare, spre melancolie; romanțiozitate. 2. Romantism filozofic = denumire dată teoriilor care pun accent pe intuiție ca metodă de cunoaștere, pe libertatea și spontaneitatea de gândire și de faptă, precum și pe pasiuni și interese în morală, ca o reacție contra filozofiei clasice, raționale. [< fr. romantisme]. Vezi definitia »