Definita cuvantului cominatoriu
COMINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care conține amenințarea cu o sancțiune, care amenință cu pedeapsa în caz de contravenire la o clauză. ◊ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune cominatorii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. [< fr. comminatoire, lat. comminator – care amenință].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu cominatoriu
iabangíu, iabangíi, s.m. (înv.) străin, venetic. Vezi definitia »
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu. Vezi definitia »
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (În trecut) Proprietar al unei cafenele; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Băutor pasionat de cafea (2). – Tc. kahveci. Vezi definitia »
dichíu (dichíi), s. m. – Econom, administrator al unei mănăstiri. Gr. δίϰαιος „drept, just” (Tiktin; Candrea), sec. XVIII; cf. tc. deki (Scriban crede că rom. provine din tc.). Vezi definitia »
SPAHÍU1, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. – Din tc. sipahi. Vezi definitia »