LIBÁRCĂ, libărci, s. f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roșcată, care trăiește mai ales prin bucătării; șvab (Blatta germanica). – Din bg. hlăbarka. Vezi definitia »

smúcă s. f. – (Olt., în expresia) a face smucă, a începe ceva, a începe să consumi ceva. Probabil din sb. smočiti „a înfige dintele”. Vezi definitia »

OGRÁDĂ, ogrăzi, s. f. 1. Curte, bătătură. 2. (Reg.) Grădină cu pomi fructiferi; livadă. 3. Gospodărie (alcătuită din casă și acareturi) a unui boier; curte boierească. ♦ Totalitatea persoanelor care se află în serviciul unei curți boierești. – Din sl. ograda. Vezi definitia »

VÍLĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [< fr. villa, it., lat. villa]. Vezi definitia »

BOTÁNICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor, cercetînd structura, activitatea vitală și dezvoltarea lor, relații cu mediul, repartizarea lor în spațiu și timp, clasificarea, originea și evoluția lor. Primele consemnări cunoscute despre plante datează din timpul lui Teofrast (c. 372-287 î. Hr.) și Discoride (sec. 1 î. Hr.). Datorită descoperirii microscopului (sec. 17) și dezvoltării metodei experimentale, b. marchează un salt calitativ; în cadrul ei își delimitează aria de cercetare, separîndu-se, o serie de discipline: anatomia și fiziologia plantelor, citologia, geobotanica etc. Dintre cercetătorii români s-au remarcat stolnicul Constantin Cantacuzino (a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi), Tr. Săvulescu, I. Prodan, D. Brândză, A. Borza, E. Pop, E.I. Nyárády. Vezi definitia »