PARTICULÁR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular) Vezi definitia »

ANTIPOPULÁR, -Ă, antipopulari, -e, adj. Îndreptat împotriva poporului. – Anti- + popular. Vezi definitia »

HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur pleșuv, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu fața și bărbia golașe care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. Vezi definitia »

CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = cele mai mici vase de sânge, care servesc la hrănirea țesuturilor și stabilesc legătura între vene și artere. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. Vezi definitia »

a da în particular expr. (deț.) a acționa după bunul plac, încălcând restricțiile și regulamentele. Vezi definitia »