VOCÁȚIE s.f. 1. Aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (Jur.) Vocație succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. [Gen. -iei, var. vocațiune s.f. / cf. fr. vocation, lat. vocatio]. Vezi definitia »

intimațíe s.f. (înv.) V. intimare. Vezi definitia »

PALEOBIOLOGÍE s. f. ramură a paleontologiei care studiază modul de viață al animalelor și plantelor fosile. (< fr. paléobiologie) Vezi definitia »

MEGALOSPLANHNÍE s.f. (Med.) Hipertrofie a viscerelor; megasplanhnie. [Gen. -iei. / < fr. mégalosplanchnie]. Vezi definitia »

GNOSEOLOGÍE s.f. Parte a filozofiei care cercetează posibilitatea cunoașterii lumii de către om, legile, izvoarele și formele acestei cunoașteri; teoria cunoașterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoséologie, cf. gr. gnosis – cunoaștere, logos – știință]. Vezi definitia »