ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus). Vezi definitia »

DENTIMÉTRU s.n. (Med.) Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. [< fr. dentimètre]. Vezi definitia »

ANESTEZIMÉTRU, anestezimetre, s. n. (Med.) Aparat care măsoară cantitatea de anestezic inhalat. – Din fr. anesthésimètre. Vezi definitia »

CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie pe care se toarnă sau care susține o boltă sau un arc în construcție. – Din fr. cintre. Vezi definitia »

FONOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea intensității sunetelor. [< fr. phonomètre]. Vezi definitia »