DEFENESTRÁ vb. tr. a arunca pe cineva pe fereastră. (< fr. défenestrer) Vezi definitia »

REMEMORÁ vb. I. tr. A-și reaminti, a-și aduce din nou în memorie. [Cf. fr. remémorer]. Vezi definitia »

jurá (júr, át), vb. – 1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurier › rom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »

împîndurá (-r, át), vb. – A împrăștia, a răspîndi a întinde. – Var. impîndăra, împăndra. Origine incertă. După Laurian, din lat. *impendulo, de la impendĕre „a folosi”. Pentru Tiktin (și Scriban), în legătură cu răspîndi, dar der. este neclară. DAR crede că este vorba de o var. de la împăna, pe baza unui lat. *„impinnulāre”, ca disimulare nn › nd; și Densusianu, GS, V, 173, propune un lat. *impandulāre, de la pandĕre „a extinde”. Nici una din aceste explicații nu pare convingătoare. Cuvîntul este rar, în Munt. Vezi definitia »

ASPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni; a inspira. 2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.) 3. a pronunța un sunet, întovărășindu-l de un sunet laringal. II. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre). (< fr. aspirer, lat. adspirare) Vezi definitia »