brăcíre (brăcíri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca. Vezi definitia »

INTERPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) interpune și rezultatul ei. [< interpune]. Vezi definitia »

SUPLINÍRE s. f. acțiunea de a suplini; catedră la care funcționează un suplinitor. (< suplini) Vezi definitia »

URBANIZÁRE s.f. Acțiunea de a urbaniza și rezultatul ei; citadinizare. ♦ Concentrare a populației unei țări în orașe, creștere a numărului și dezvoltarea acestora; transformare a unor localități rurale în centre cu caracter urban. [< urbaniza]. Vezi definitia »

RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. Vezi definitia »