mânjeală, mânjeli s. f. v. mangă. Vezi definitia »

mărcătúră, mărcătúri, s.f. (reg.) loc în pădure însemnat pentru tăiere. Vezi definitia »

RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. Vezi definitia »

ÎNNĂBUȘEÁLĂ, înnăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Din înnăbuși + suf. -eală. Vezi definitia »

BARABÚȘCĂ, barabuște, s. f. (Reg.) Cartof. – Din barab[ulă] + suf. -ușcă. Vezi definitia »