ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II.1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science). Vezi definitia »

CANÉTĂ s.f. Țeavă pe care se înfășoară firele de suveică. ♦ Formă de înfășurare a acestor fire. [< fr. canette]. Vezi definitia »

SERICICULTÚRĂ s. f. ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea viermilor de mătase. (< fr. sériciculture) Vezi definitia »

váră² (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére Vezi definitia »

NECHIBZUÍNȚĂ, nechibzuințe, s. f. Lipsă de judecată, de cumpănire; p. ext. faptă nesocotită, nesocotință, ușurință. – Ne- + chibzuință. Vezi definitia »