PRÓPRIU, -IE adj. 1. Care aparține cuiva în mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnități, conștiința valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvânt sau un termen) Care redă precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de bază, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre]. Vezi definitia »

CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali. Vezi definitia »

căsătóriu s.m. (înv.) om stabilit, cu casă, căsătorit; tată de familie, stăpân al casei; casnic, căsar, căsaș. Vezi definitia »

MEMÓRIU s.n. 1. Expunere, dare de seamă amplă privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situație. ♦ (La pl.) Culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 2. Cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < mémoire, după memorie]. Vezi definitia »

prăzăríu, -íe, adj. (reg.) prăzuliu, verzui. Vezi definitia »