PROTEÁZĂ s.f. Diastază care descompune protidele. [Pron. -te-a-. / < fr. protéase]. Vezi definitia »

POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. Vezi definitia »

CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. V. cocoașă. – Din fr. cyphose. Vezi definitia »

părătúră s.f. (reg.; în expr.) părătură de bine = bună dispoziție, bucurie, fericire. Vezi definitia »

vórbă (-be), s. f. – 1. Cuvînt. – 2. Spusă, zisă. – 3. Proverb. – 4. Conversație, taifas, discuție. – 5. Ceartă, dispută, dezbatere. – 6. Promisiune, făgăduială, angajament. – 7. Grai, vorbire. – 8. Problemă, subiect, temă. – Var. înv. voroavă, horbă. Origine incertă. Pare să provină din sl. dvorĭba, de la dvorŭ „curte” (Tiktin; Candrea; Densusianu, GS, II, 16), prin intermediul unei evoluții ca cea a lui cuvînt ‹ conventum. Prezența lui horbă „adunare” la Dosoftei (Iordan, BL, IX, 57) și „vorbă” la Neculce, pare să confirme această ipoteză. Totuși, dvorbă apare în limba veche cu sensul de „serviciu la curte” și nu se confundă niciodată cu vorbă; pe de altă parte, voroavă nu a căpătat o explicație satisfăcătoare. Der. din lat. verbum (Cipariu, Gram., 320; Șeineanu, Semasiol., 164; cf. Romansky, Jb., XIII, 106-8) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 28). După Herescu, ZRPh., LXXII, 388-91, a existat o „fuziune populară” între cuvîntul lat. și cel sl. Der. vorbăraie (var. vorbărie), s. f. (pălăvrăgeală, trăncăneală, flecăreală); vorbi (var. înv. vorobi), vb. (a spune, a grăi; a se exprima; a discuta, a conversa, a comenta; a zice; a stabili legături; refl., a se înțelege, a se învoi), mr. vărghescu, vărghire, megl. vrighies, uz general (ALR, II, 24); convorbi, vb. (a conversa), format după fr. converser; vorbitor, adj. (care vorbește; s. m., orator); vorbăreț, adj. (guraliv, limbut, care vorbește mult); vorovaci, adj. (înv., elocvent). Cf. voreț, vornic. Vezi definitia »