COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de justiție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. Vezi definitia »

INTERFLÚVIU s.n. Porțiune de teren care desparte două văi. [< fr. interfluve]. Vezi definitia »

TENTÓRIU s. n. formațiune anatomică de forma unui cort. (< engl., lat. tentorium) Vezi definitia »

CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazakli. Vezi definitia »

plénchiu, plénchii, s.m. (reg.) persoană care acționează numai după bunul său plac. Vezi definitia »