RECURÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence) Vezi definitia »

LEUCOPOIÉZĂ s.f. Formare de globule albe; leucogeneză. / < fr. leucopoïèse, cf. gr. leukos – alb, poiein – a produce]. Vezi definitia »

rișcásă s. f. – (Trans.) Orez. Mag. rizskása (Gáldi, Dict., 154). Vezi definitia »

teromórfă s. f., g.-d. art. teromórfei; pl. teromórfe Vezi definitia »

CICLOALCHÉNĂ s. f. hidrocarbură ciclică nesaturată, cu o dublă legătură în moleculă. (< fr. cycloalkène) Vezi definitia »