INDICATÍV, -Ă adj. Care indică, îndrumător. ◊ (Gram.) Modul indicativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune reală. // s.n. 1. Denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre care servește pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif]. Vezi definitia »

FURTÍV, -Ă adj. Pe furiș, pe sub ascuns. [< lat. furtivus, fr. furtif, it. furtivo]. Vezi definitia »

PRESCRIPTÍV, -Ă adj. (jur.) referitor la prescripție, la aplicarea unor norme. (< engl. prescriptive) Vezi definitia »

AUTOADEZÍV, -Ă I. adj. care se lipește singur. II. s. n. bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită. (< fr. auto-adhésif) Vezi definitia »

DISTINCTÍV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif]. Vezi definitia »