ALGÉBRĂ (‹ fr.; lat. m. algebra din arab. al-dzĕbr) s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază polinoamele al căror coeficienți sînt numere întregi, raționale, reale, complexe. Contribuții la dezvoltarea a. au avut: N. Tartaglia; F. Vieté (a dat relațiile între rădăcini și coeficienții unei ecuații); J. Neper; I. Newton (a extins formula puterii binomului pentru exponenți raționali); M. Rolle (a dat o regulă de separare a rădăcinilor ecuațiilor algebrice); N. Abel; E. Galois (a stabilit condițiile pentru care o ecuație algebrică este rezolvabilă în radicali). A. modernă (sau abstractă) se ocupă cu studiul așa-numitelor structuri algebrice (de ex. grupurile, inelele, idealele, corpurile etc.), precum și cu studiul relațiilor dintre aceste structuri. A. liniară, parte a algebrei care are ca obiect teoria funcțiilor liniare și a sistemelor de funcții liniare. 2. SAlgebra logicii (sau booleană) = parte a logicii matematice bazată pe aplicarea metodelor algebrice și care cuprinde calculul prpozițiilor, claselor și relațiilor. A fost întemeiată în dec. 5 al sec. 19 de G. Boole și A. De Morgan. 3. A. peste un inel comutativ A = structură dată de un inel B dotat cu o lege de compoziție externă definită pe A X B cu valori în B și care verifică anumite propietăți (ex. a. peste corpul numerelor reale). Vezi definitia »

PRESTÁNȚĂ s. f. Ținută, înfățișare, atitudine impunătoare, demnă. – Din fr. prestance. Vezi definitia »

mítră (mítre), s. f. – Tocă purtată de prelați. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211). Vezi definitia »

gheárbă, ghérbe, s.f. (reg.) mănunchi din trei fire de cânepă; vearbă. Vezi definitia »

AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse]. Vezi definitia »