PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis. Vezi definitia »

CALCE¹ (lat. calx, calcis) 1. Oxid de calciu. ♦ C. sodată = amestec de oxid de calciu cu 5-20% hidroxid de sodiu, care absoarbe dioxidul de carbon și vaporii de apă din aer; folosită la uscarea gazelor, la umplerea extinctoarelor. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural (calcar, calcit, marmură etc.). Vezi definitia »

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice) Vezi definitia »

ČESKÉ BUDEJOVICE [céske budeiovițe], oraș în V Ceho-Slovaciei (Cehia), pe Vltava; 111 mii loc. (1986, cu suburbiile). Nod de comunicații. Constr. de mașini, produse chimice și alim. (bere), prelucr. lemnului (creioane „Koh-i-Noor”). Fundat în 1265. Vezi definitia »

AVEMPACE v. Ibn-Badja. Vezi definitia »